marți, 31 ianuarie 2012

Retete cu maia: Painea cu gust de acasa [*vegan]

        Painea facuta in casa are ceva magic: ma bucura si ma emotioneaza in acelasi timp! E o emotie de copil mare, vesel si zglobiu, hoinar prin lume, prin tari indepartate si ploioase, care se intoarce uneori cu gandul acasa, la vacantele din copilarie in verile calde si colorate sau in iernile friguroase cu foc in soba si cu miros de paine coapta pe vatra. 
        Oricat de mult m-am chinuit sa gasesc o alta denumire pentru aceasta paine, am ajuns cu gandul tot la denumirea ei originala: pentru mine painea asta nu are nici un nume, ea are doar un gust: gustul de acasa, e painea cu gust de acasa! 



       
        Povestea acestei paini e simpla: totul a inceput acum cateva luni bune, cand am descoperit blogul Codrutei: un blog despre paine scris cu pasiune si perseverenta, un blog pe care il citesc de fiecare data cu sufletul la gura si care de fiecare data ma bucura si ma incanta! 
      Si uite-asa, tot citind si incantandu-mi sufletul si privirea cu povestile Codrutei si painile ei minunate, intr-o buna zi (mai precis intr-o seara) mi-am luat inima in dinti si am inceput sa fac maiaua. Da: maiaua, pentru ca painea de care urmeaza sa va povestesc in continuare nu este o paine oarecare, este o paine cu maia. Prea multe despre maia nu am sa va spun, am sa va spun doar ca pentru mine a fost o prietenie inchegata usor si care sper ca va dura pentru foarte mult timp de acum inainte. Am sa va las sa descoperiti toate secretele maielei pe blogul Codrutei - tot aici veti mai gasi cateva articole amanuntite si extrem de bine documentate despre ustensile si tehnici de preparare a painii.

        Painea cu gust de acasa, asa cum am gasit-o pe blogul Codrutei - click aici pentru reteta originala - nu se compara cu nici o paine din nici un supermarket si cu nici o alta paine pe care am mai facut-o eu pana acum: are o crusta ferma, crocanta, un miez moale si un gust inconfundabil! Iar mirosul de paine proaspat scoasa din cuptor care a invaluit intreaga casa e magic!  
        

                Urmarind cu strictete indicatiile si cantitatile din reteta originala, am obtinut doua paini frumoase (una rotunda si una ovala) si va marturisesc ca sambata asta mai fac doua painici din astea, ca tare bune au fost!
        In continuare am sa reiau reteta cu cantitatile si pasii asa cum i-am parcurs eu si cu fainile folosite de mine, insa daca sunteti incepatori ca si mine, va recomand sa luati ca referinta reteta Codrutei si sa cititi in detaliu explicatiile ei - sunt extrem de utile!!!

Asadar, pentru doua paini am avut nevoie de urmatoarele

Ingrediente:
pentru maiaua lichida:
- 114 grame faina alba
- 143 grame apa
- 23 grame maia matura 

pentru aluatul final:
- 625 grame faina alba pentru paine (cu continut ridicat de gluten)
- 83 grame faina integrala pentru paine (cu continut ridicat de gluten)
- 385 grame apa
- 16 grame sare de mare
- 270 grame maia lichida

        Am pregatit maiaua lichida cu o seara inainte, amestecand intr-un castron maiaua matura cu apa, am adaugat apoi faina si am amestecat in continuare pana cand amestecul s-a omogenizat, am acoperit castronul cu o folie de plastic si l-am lasat timp de 12 ore la loc caldut. 
        Dupa 12 ore, maiaua lichida arata asa:


        A doua zi dimineata am inceput aventura: am avut niste emotii cumplite, imi listasem reteta de pe blogul Codrutei, o citisem de nenumarate ori si ma simteam ca inaintea unei teze!
        Intr-un castron mare am amestecat faina alba, faina integrala, apa si maiaua iar apoi am framantat vreme de 5-6 minute cu mana, tragand de aluat inspre marginile castronului, impaturindu-l spre mijloc si continuand in acest fel rotind castronul dupa fiecare miscare.


        A rezultat un aluat destul de umed si lipicios, pe care l-am lasat timp de 30 de minute la loc caldut in castronul acoperit. Dupa ce au trecut cele 30 de minute, am adaugat sarea si am mai framantat aluatul cu mana pentru inca aproximativ 10 minute.
        In continuare, am transferat aluatul intr-o tava cu pereti scurti (va recomand insa sa urmati sfatul Codrutei si sa folositi un vas scund si larg, eventual o cutie de plastic) si am trecut la etapa de "stretch & fold", framantand aluatul dupa aceasta tehnica de 3 ori, din 50 in 50 de minute. Toata aceasta operatiune a durat in total doua ore si jumatate. Pentru explicatii si imagini pas cu pas despre tehnica "stretch & fold", va invit sa accesati acest link.


        In continuare, am rasturnat aluatul pe blatul de lucru bine infainat si l-am impartit in doua parti egale, carora le-am dat forma dorita (una rotunda si una ovala), modeland aluatul cu mana acoperita cu faina.


        Am infainat bine fiecare banneton...


        ...si am asezat aluatul in fiecare banneton, cu partea fina in jos, am presarat o ligura de faina deasupra aluatului, am acoperit fiecare banneton cu o panza de bumbac si am lasat din nou la crescut, la loc caldut, vreme de inca doua ore.



        Am preincalzit cuptorul la 240 grade Celsius cu placa de granit inauntru, pe grilajul cel mai de jos iar cu aproximativ 10 minute inainte de a pune painea, am introdus in cuptor, chiar sub placa de granit, o tava mare cu cuburi de ghiata, pentru a forma abur in interiorul cuptorului.



        Am rasturnat painea pe hartie de copt, am crestat-o (neaparat folositi un cutit foarte bine ascutit) si am introdus-o in cuptor, la 240 de grade timpe de 10 minute. Dupa 10 minute, am scos tava cu apa din cuptor si am diminuat temperatura la 230 grade. Dupa inca 20 de minute painea mea era coapta iar casa intreaga era cuprinsa de o aroma inconfundabila. Am mai lasat painea in cuptor inca vreo 10 minute, cu cuptorul oprit si cu usa intredeschisa. 

        Prima paine am mancat-o simpla: fara unt, fara sare, fara nici un strop de ulei de masline - doar ca sa ii simt aroma si textura. Cu adevarat este cea mai buna paine pe care am facut-o pana acum si chiar daca mi-a ocupat o buna parte din zi, sambata asta sunt hotarata sa o iau de la capat si sa mai fac o painica proaspata!


Voi ce ziceti, nu-i asa ca sambata asta faceti si voi o paine?

20 de comentarii:

  1. Unde gasim maia matura? Si chiar la g trebuie sa corespunda cantitatile?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Ceska, maiaua am facut-o eu, dupa reteta si indicatiile de aici: http://codrudepaine.ro/2011/05/apafainamaia/
      Cat despre cantitati, eu as spune ca sunt foarte importante gramajele si da, trebuie sa corespunda, nu numai la paine, dar in general la orice fel de aluaturi. te sfatuiesc sa iti iei un cantar electronic - e o investitie buna in orice bucatarie si te asigur ca vei vedea diferenta mai ales la aluaturi!
      pupici :)

      Ștergere
  2. Andra, foarte mult imi place cum ai povestit. Si pozele sunt asa de frumoase!..., se vede ca ai pus suflet in ceea ce ai facut. Eu stiu cat e de greu sa fii atenta si la ce faci, si sa faci si poze in acelasi timp, cu mainile mereu pline de faina sau aluat :) Daca asa de bine ti-a iesit prima incercare cu maiaua naturala.... jos palaria! Abia astept sa vad ce urmeaza. Daca imi dai voie sa iti sugerez, mai fa o data aceeasi formula (eventual inlocuieste faina de grau cu faina de secara, ca sa vezi diferenta de gust). Dupa ce te obisnuiesti cu aluatul si cu tehnica specifica, as zice sa incerci alta preferata de-a mea, si anume Stureby Deluxe, sau una din pain au levain.
    Imi place ca am cu cine povesti despre paine. Iti multumesc pentru referinte si incredere.
    codruta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc draga Codruta, am fost si eu tare bucuroasa ca mi-a iesit asa o painica frumoasa din prima, asta este o dovada in plus ca toate indicatiile tale sunt precise si corecte.
      Sambata cu siguranta reiau formula aceasta, am sa folosesc faina de secara (mi-a ramas de cand am inceput maiaua) si m-am gandit ca de data asta sa las una din paini la dospit in frigider, insa trebuie sa imi socotesc foarte bine orele, sa nu cumva sa ajung sa coc paine la ora 3 noaptea...
      M-am uitat si la Stureby Deluxe, e o nebunie, cand ma uit la painicile tale sunt ca un copil intr-un magazin de jucarii: le vreau pe toate :))
      Aaah, si nu-ti mai spun ca am pus ochii si pe ciabatta - trebuie doar sa rezolv cu timpul liber cumva ;)
      Pastram legatura, abia astept sa incerc noi si noi formule!

      Ștergere
  3. Arata tare bine cu coaja aceea crocanta!!!Yummy!Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, Licuta, coaja aceea e minunata, iar gustul a fost pe masura :)
      Pupici :*

      Ștergere
  4. Arata bine!!Parca ii si simt mirosul!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Liliana, mirosul chiar ca e minunat! Parca in toata casa e o atmosfera de poveste cand miroase a paine :)

      Ștergere
  5. Eu doar acasa fac painea,dar o fac pufoasa.Noua nu ne place absolut deloc coaja crocanta.Painea aceasta insa imi place foarte mult cum arata,parca se simte de departe mirosul ei.Te pup si spor la treaba pe mai departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dia draga, eu mai nou nici nu mai cumpar paine din comert, painea facuta in casa e infinit mai gustoasa si mai sanatoasa oricum ar fi ea: cu coaja moale sau crocanta!
      Pupici :)

      Ștergere
  6. Imi place tare mult cum arata painea ta...Am un sot mare amator de paine, deci fac paine non stop :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Timea, de acum fac si eu paine aproape saptamanal, si chiar daca imi ocupa o buna parte din timp, merita tot efortul :)
      Poate o incerci si pe asta, iti doresc in continuare spor la painici multe si frumoase!
      Pupici :*

      Ștergere
  7. Ma bucur Andra ca iti place asa de mult painea cu maia, nu toata lumea o apreciaza, asta pentru ca lumea a uitat ce inseamna painea adevarata, painea cu gust.
    Abi astept sa vad ce uremaza, sa vad cum cresti in arta de a face paine, mai ales avand pe Codruta ca gid.
    Pe curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarul e ca painea cu maia cere timp si dedicatie, insa pentru mine zic eu ca merita tot efortul. Sunt la inceput de drum in experienta asta, iar Codruta e intr-adevar un mentor exceptional!
      Ma bucur si eu ca am descoperit blogul tau, ai cateva retete minunate acolo, am sa ma inspir din ele pe viitor :)
      Pupici,
      Andra

      Ștergere
  8. Felicitari pt paine. Intr-adevar, din clipa in care faci prima paine de casa, nu-ti mai trebuie cea din comert. Eu nu stiu ca o sa ma incumet sa fac maia pt a putea face o paine de pe blogul Codrutei. Pana acuma am facut cu drojdie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc draga mea!
      Sa stii ca si eu m-am hotarat greu sa incerc varianta cu maia, insa chiar daca e putin mai complicata decat varianta cu drojdie, te asigur ca merita tot efortul!
      Te imbratisez cu drag si te mai astept pe la mine!
      Pupici! :*

      Ștergere
  9. Foarte frumos arata painica ta. Am sa o fac si eu cat de repede!

    RăspundețiȘtergere
  10. Andra, te rog ajuta-ma cu rehidratarea maielei uscate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Claudia, imi pare tare rau, dar sa stii ca nu pot sa te ajut. Eu am lucrat intotdeauna doar cu maiaua clasica, pe care o pastrez ori in frigider, ori la temperatura camerei (dupa caz).
      Iti comand insa blogul Codrutei (codrudepaine.ro) sau cel al Danielei (vegetarian-gustos-si-sanatos.blogspot.com), daca nu gasesti un raspuns direct pe blog, lasa -le un mesaj si cu siguranta ele te vor putea indruma :)
      Iti doresc mult succes,
      Andra

      Ștergere