duminică, 9 octombrie 2011

Conopida si broccoli la cuptor cu sos Bechamel si crusta crocanta de pesmet si branza Cheddar [*lacto-vegetarian]

        Din categoria: retete cremoase pentru zile ploioase (categorie de care va asigur ca veti mai auzi pe-aici, din simplul motiv ca toamna a inceput sa isi intre in drepturi depline si ne "rasfata" macar cu cate o ploaie pe zi, mai lunga sau mai scurta - dupa cum ii e la indemana) astazi va prezint aceste minunate legume - conopida si broccoli - scaldate in sos Bechamel din belsug si acoperite cu o crusta crocanta de pesmet si branza Cheddar. O reteta cu titlu sofisticat, insa foarte usor de facut si extrem de gustoasa, perfecta atat pentru pranz cat si pentru cina.


Pentru doua portii avem nevoie de urmatoarele:
Ingrediente:
o conopida de aproximativ 350 grame
350 grame broccoli
50 grame branza Cheddar
100 grame pesmet
cateva crengute de coriandru proaspat
25 grame unt 
sare si piper
Pentru sosul Bechamel:
35 grame unt
35 grame faina
600 ml lapte
un varf de cutit de nucsoara


        Desfacem conopida si broccoli in buchetele si le punem la fiert in apa clocotita cu sare vreme de 5 minute. 
        Separat, intr-o cratita, punem untul la topit la foc mic, adaugam faina si nucsoara amestecand incontinuu cu o lingura de lemn, iar apoi adaugam laptele putin cate putin, amestecand cu grija pentru a nu forma cocoloase. Dupa ce am adaugat tot laptele, lasam sa fiarba la foc mic inca doua minute si gata - am preparat sosul Bechamel. 
        Ungem peretii unui vas termorezistent cu unt, aranjam buchetelele de conopida si broccoli, adaugam sare si piper dupa gust, turnam deasupra sosul Bechamel, radem branza Cheddar, acoperim cu pesmet si coriandru tocat marunt si dam la cuptorul incins la 200 de grade timp de 20 de minute, pana cand se rumeneste. 


Se serveste fierbinte, alaturi de cei dragi.

Enjoy!

3 comentarii:

  1. Ce bine arata! E cam tarziu dar ma duc sa caut orice de mancare prin frigider :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm,yami yami ...de mult cautam reteta asta,multumesc pt postare.

    RăspundețiȘtergere